SECȚIUNI

Viziuni arhitecturale
15
Alege una din secțiunile de mai jos:

Viziuni arhitecturale

Secțiunea Viziuni arhitecturale se referă la proiecte arhitecturale speculative realizate în perioada iunie 2014 – iunie 2016 care reinterpretează rolul arhitecturii și care reprezintă proiecții pentru viitorul profesiei: viziuni, strategii, teorii, concursuri.

La această secțiune pot participa arhitecți sau urbaniști cu domiciliul stabil în România, Ungaria sau Serbia, având dreptul de a profesa în conformitate cu legislația în vigoare a țării în care își exercită profesia.

Premiul pentru excelență în cadrul acestei secțiuni a concursului este în valoare de 1000 de euro*.

Pentru a înscrie o lucrare la această categorie este obligatorie respectarea modelului-cadru LAYOUT ÎNSCRIERE. Lucrarea poate fi înscrisă în concurs completând FORMULARUL DE ÎNSCRIERE.

Mai multe detalii depre concurs puteți afla parcurgând Regulamentul acestuia.


* Conform cu prevederile Regulamentului de concurs

Deadline

05 September

Ștefan Ghenciulescu
Arhitect practicant, cercetător și critic, curator de expoziții, autor și co-autor de proiecte culturale. Redactor-șef al revistei Zeppelin. Conferențiar, Universitatea de Arhitectură şi Urbanism Ion Mincu Bucureşti. Autorul cărții Orașul transparent. Despre limite și locuire în București, co-autor și co-editor a 8 cărți. Premii (co-autor în cadrul echipei Zeppelin): finalist, European Public Space of the Year 2011; Pavilionul României, Bienala de Arhitectură de la Veneția, 2006; 12 premii și nominalizări la Bienala Națională de Arhitectură și la Anuala de Arhitectură București.

Ivan Kucina
Ivan Kucina este profesor adjunct la Facultatea de Arhitectură de la Dessau - Universitatea Anhalt. Începând cu 1996 a lucrat la Facultatea de Arhitectură din cadrul Universității din Belgrad, iar din 2002 în calitate de profesor asistent. A fost profesor invitat la School of Design Strategies - Parsons The New School for Design, New York și la Universitatea Polis din Tirana, KTH - Facultatea de Arhitectură din Stockholm și GUtech - Muscat, Oman. În 2006 este co-fondator al BINA (Belgrade International Architecture Week) iar în prezent este director de program. Începând cu 2012 este director de program al proiectului Urban Transformations din cadrul festivalului MIKSER din Belgrad.

Zsolt Vasáros
Zsolt Vasáros (născut în 1973) este un arhitect de origine maghiară. A studiat arhitectură, arheologie și egiptologie la diferite universități și a absolvit Facultatea de Arhitectură din Budapesta în 1997. În 2000 și-a deschis propriul birou (Narmer Architecture Studio). Cunoscut pentru soluții inovatoare și proiecte pentru muzee și medii arheologice sau naturale. A obținut titlul de doctor în arte liberale în 2005. Din 2003 predă la Facultatea de Arhitectură (BME). Zsolt Vasáros lucrează în prezent la câteva proiecte de cercetare, în principal în zone de conflict - Iraq, Egipt, Siria.

Membrii juriului pentru secțiunea Viziuni arhitecturale

Ștefan Ghenciulescu
Ivan Kucina
Zsolt Vasáros