Profesia
arhitect
Co-autori
Paul Buchert, Lavinia Popa
Colaboratori (membri ai echipei):
Pataki Farkas, Cristina Ramneantu
Locație:
Timisoara
Text de prezentare a lucrării:
Problema:
Patrimoniul locuit formează o mare parte din zonele istorice neafectate de demolări înainte de 1989. Până azi nu există o soluţie viabilă care să asigure un progres cu privire la modernizarea condiţiilor de locuire şi să stopeze degradarea prin lipsa de intervenţie sau intervenţii greşite asupra clădirilor de partimoniu. Privatizarea sa prin vânzarea către locatari de lungă durată şi prin retrocedări a dus la formarea unor condominii cu până la 120 de proprietari în Timişoara organizaţi în asociaţii de proprietari relativ recent. Reabilitarea patrimoniului este în toate oraşele o prioritate pentru cetăţeni, acesta fiind un factor de identificare extrem de puternic. Autorităţile locale au căutat soluţii în lipsa unui cadru legislativ naţional şi a unor programe care să favorizeze investiţiile în modernizarea şi păstrarea patrimoniului local aflat în proprietate privată.
Soluţia:
La iniţiativa Primăriei Timişoara a fost iniţiată în cooperare cu parteneri germani o soluţie care să asigure procedurile şi finanţarea pentru un astfel de program, în această formă o premieră pentru România şi o şansă de a defini model valabil pentru alte oraşe. Conceptul programului numit “Reabilitarea monumentelor istorice din cartierele istorice ale Timişoarei” a fost realizat cu sprijinul GIZ, a Ministerului pentru Cooperare a Republicii Federale Germania şi prevedea suportul financiar oferit de aceasta prin banca KfW, sub forma unui credit de 5. mil. Euro rambursabil în termen de 30 de ani cu o dobândă de 2% şi o perioadă de graţie de 10 ani. Din acest fond aveau să fie sprijinite eforturile proprietarilor de apartamente şi clădiri în zona istorică până la o valoarea maximă de investiţie pro imobil de 250.000 euro. Perioada de rambursare către Primăria Timişoara era de 10 ani. Acest lucru permitea autorităţii locale să roteze banii, fiind posibilă astfel o inevstiţie de 15 mil. euro în patrimoniul locuit din Timişoara.