Birou de arhitectură


Andreescu & Gaivoronschi

Colaboratori (membri ai echipei):


Dan Munteanu, Bogdan Rat, Iulia Fratila

Colaboratori externi:


Blank Laki, Mihai Caraghiaur

Locație:


Timisoara

Buget:


340000

Suprafața construită:


210

Text de prezentare a lucrării:


Home of art Aflată într-o zonă rezidenţială centrală a Timişoarei, clădirea pe parter construită în anii ’30, lipită în oglindă de una similară, a fost regenerată (restaurată, refuncţionalizată) ţinând cont de necesităţile specifice unei familii cu doi copii. Chiar dacă nu este monument istoric sau de arhitectură, am considerat important a păstra spiritul casei vechi, a realiza o împrejmuire către stradă cât mai în spiritul interbelic local. În interior casa existentă a fost transformată radical, realizându-se practic apartamentul copiilor în mansardă şi optându-se pentru amplasarea scării interioare pe peretele opus intrării. Fiind vorba şi despre o adăugire, locuinţa rezultată oferă două atmosfere în antiteză, către stradă şi în interiorul casei vechi una specifică acesteia, cu cemereclar definite, către curte o adăugire cuprinzând apartamentul cuplului şi o materializare a camerei în aer liber într-un limbaj relativ contemporan, mizându-se pe surpriza ce poate fi oferită în zona privată. O altă surpriză este integrarea artei plastice, arhitectura întregului ansamblu încercând să joace rolul de bună gazdă pentru frumoasa colecţie. Relaţia casei cu grădina privată este una de deschidere în amfiteatru, cu arta plastică poposind pe pajişte.