Locuințe colective
Secțiunea Locuințe colective se referă la clădiri finalizate în proporție de minim 90% în perioada iunie 2014 – iunie 2016, inclusiv intervenții pe clădiri existente fără valoare patrimonială, care sunt destinate pentru mai mult de două familii;
La această secțiune pot participa arhitecți și conductori arhitecți având dreptul de a profesa în conformitate cu legislația în vigoare a țării în care își exercită profesia, precum și colective coordonate de aceștia.Lucrările ce vor participa la această secțiune trebuie sau să fie situate în euroregiunea DKMT (județele Timiș, Caraș-Severin, Arad și Hunedoara din România, județele Csongrád și Bács-Kiskun din Ungaria și provincia Vojvodina din Serbia), sau autorii lor să fie domiciliați în această euroregiune.
Premiul pentru excelență în cadrul acestei secțiuni a concursului este în valoare de 1000 de euro*.
Pentru a înscrie o lucrare la această categorie este obligatorie respectarea modelului-cadru LAYOUT ÎNSCRIERE. Lucrarea poate fi înscrisă în concurs completând FORMULARUL DE ÎNSCRIERE.
Mai multe detalii depre concurs puteți afla parcurgând Regulamentul acestuia.
* Conform cu prevederile Regulamentului de concurs
Deadline
Adrian Untaru
ADNBA s-a înființat în 2003 în București, de către Andrei Șerbescu și Adrian Untaru, cărora li s-a alăturat ulterior Bogdan Brădățeanu. Lucrările ADNBA sunt caracterizate de încercarea celor trei de a găsi echilibrul perfect între experiment și experiență, în peisajul complex și delicat al vieții contemporane. În timp ce cred în arhitectură ca gest creativ, cu valoare culturală și responsabilitate socială, recunoasc și uneori hazardata și mereu subiectiva distincție dintre aceste atribute, într-un context ce se modifică atât de rapid precum România de azi sau întreaga Europă de est.
Goran Vojvodić
Goran a absolvit Facultatea de Arhitectură din cadrul Universității din Belgrad. Printre realizările sale profesionale se numără proiecte pentru clădiri rezidențiale, hoteluri, clădiri de birouri, facilități sportive cu diverse destinații, interioare pentru spații publice sau private, cu un număr mare de proiecte realizate atât în Serbia cât și în străinătate. Pentru realizările sale a obținut un număr de 22 de premii printre care premiul ”Borba” pentru Arhitectură, premiul ”April” al Orașului Belgrad, precum și Marele Premiu pentru Întreaga Carieră primit din partea Uniunii Arhitecților din Serbia. Este fondatorul biroului Biro VIA din 2007, iar din 2014 predă ca profesor în cadrul Universității din Belgrad.
Balázs Marián
Arhitect, partener-asociat Gereben Marián Architects Ltd. - birou de arhitectură înființat în 2010, profesor în programul de master al Universității de Arte și Design Moholy-Nagy din Budapesta. Balázs Marián și partenerul său Péter Gereben lucrează împreună de doar șase ani, reușind deja să creeze un număr de proiecte realizate și proiecte care așteaptă să fie construite. Înainte de a lucra ca o echipă, aceștia au activat în diferite birouri de arhitectură, dezvoltând abordări pentru diferite sarcini arhitecturale. Rezultatul celor șase ani de muncă în comun este cel mai clar vizibil în proiectul unui complex turistic de scară mică între viile din regiunea Eger.