Colaboratori externi:
asist.drd.arh. Dan Idiceanu, ing. Cornel farcas, fiziokinetoterapeut Erika Wisz
Locație:
Ianova
Text de prezentare a lucrării:
Pornind de la necesitatea eliminării stigmatului, oferirea unui tratament propice și revitalizarea unui amplasament problematic, proiectul de licență si-a propus conturarea fundamentelor teoretice și conceptuale ale unei propuneri arhitecturale destinate creării unui mecanism care să răspundă necesităților persoanelor cu dizabilități și a comunității locale. Scenariul în jurul căruia s-a dezvoltat proiectul este reprezentat de necesitatea de restructurare a centrului de hipoterapie, “HorsEmotion” Ianova, care să atingă o sferă mai extinsă de tratamente, raspunzând în același timp nevoilor sitului și comunității din proximitate. Construcțiile existente pe sit nu mai îndeplinesc necesitățile de recuperare ale copiilor, fiind astfel nevoie de o restructurare.
Protagoniștii proiectului sunt copii, astfel s-a dorit crearea unei scări reduse și a unei imagini ușor recognoscibile pentru aceștia. S-a dorit ca spațiul de terapie să devină un spațiu ludic, perceput ca un loc de joacă și nu de tratament de către aceștia.
Un punct important al proiectului a fost flexibilitatea și deschiderea către natura. Astfel că proiectul este gândit ca un mecanism ce se modifică dinspre zonele publice spre zonele semipublice si private, fiecare secvență având o conexiune fizică sau vizuală cu o zonă naturală. Traseul propus fiind exterior-interior-exterior.
Nucleul proiectului devine curtea centrală spre care se deschid spațiile interioare. Trecerea dinspre interior spre exterior se face prin spații exterioare mai intime, s-a dorit o trecere graduală și crearea unor spații protejate care să permită copiilor cu probleme sociale mai pregnante, o relație cu exteriorul și posibilitatea de comunicare fără a împinge limita acestora de confort.
Adiacentt necesității de tratament a copiilor au apărut necesitățile de adăpost, dresaj și relaționarea dintre animal și om ale cailor utlizați pentru hipoterapie. Clădirea manejului devine o dominantă volumetrică a proiectului, iar la nivel funcțional și de relaționare cu natura susține aceleași principii pe care este bazat întreg centrul.
Soluția propusă își dorește utilizarea unor materiale ecologice li cât mai naturale atât din considerente de protecție a mediului dar și din necesitatea de apropiere a copiilor de texturi naturale. Astfel structura propusă este realizată din pereți din baloți de paie cu structură de lemn, acoperișul este reallizat dintr-o structură spațială cu izolație din paie și acoperire cu șiță de lemn.