Colaboratori externi:

îndrumător șef lucr.dr.arh. Octav Olănescu

Text de prezentare a lucrării:

Lucrarea de față vorbește despre felul în care arhitectura (în sens larg, referindu-se atât la scara orașului, cât și la spațiile interioare) ajută la formarea unei comunități în interiorul școlii, dar și la aportul ei în cadrul comunității orașului. În comunitate, participarea locuitorilor poate să îmbunătățească calitatea orașelor noastre și să le facă mai umane. Cea mai curajoasă metodă de implicare a cetățenilor în proiectarea de clădiri educaționale este abordarea participativă pe care și-a asumat-o Peter Hübner, prin care elevii și profesorii își transformă imaginea despre școala ideală în realitate. În școală, elementele care încurajează crearea de legături între elevi sunt: aderarea la o identitate comună, responsabilizarea membrilor și provocarea socializării traduse, în limbaj arhitectural, în diverse spații, imagini sau amenajări. Pentru obținerea unei identități comune, arhitectura contribuie prin oferirea unei identități vizuale și impune școala ca un reper al localității. În interiorul clădirii, determinarea spațială a apartenenței la un grup se poate face prin culoare, de exemplu, locul fiind al pasionaților de chimie, al micilor meșteri sau al sportivilor, cel din urmă grup fiind un alt element care ajută la imprimarea unei identități comune, prin apartenența la ”noi”. Responsabilizarea elevilor se realizează prin oferirea unui țel comun. Grădinăritul ajută la reducerea vandalismului prin participarea elevilor la amenajarea spațiului, conexiunea cu viitorii clienți, în special în școli vocaționale, îi ajută să-și vândă serviciile, iar relația cu viitorii angajatori este un alt pas spre maturitate. Probabil cel mai puțin abstract element care ajută la formarea unei comunități în școală este socializarea. Se produce, de fapt, în orice colț al școlii, dar este încurajată în unele spații special amenajate – sala de clasă, cu o flexibilitate în mobilare mulată pe diferite relații profesor-elev, și spațiile comune, ca nivel intermediar între grupul clasei și comunitatea școlară sau ca o sală de întâlnire, de serbare. Indirect, socializarea se produce prin legăturile vizuale dintre spații, obținându-se ”continuitate socială”. Elementele expuse anterior sunt ingredientele unei rețete pe care arhitectul o poate folosi, interpretând-o prin filtrul propriu. Dacă are grijă la scara umană, poate să provoace schimbări în mentalitatea colectivă (cum o face Herman Hertzberger), iar utilizatorii școlii să fie dornici să o exploateze la maximum.